 BluePink XHost |
Oferim servicii de instalare, configurare si monitorizare servere linux (router, firewall, dns, web, email, baze de date, aplicatii, server de backup, domain controller, share de retea) de la 50 eur / instalare. Pentru detalii accesati site-ul BluePink. |
Click the light bulb to turn on/off the light.
.Istoria SAP este povestea celui mai putin cunoscut dintre jucatorii majori de pe piata software a lumii, povestea unui succes european remarcabil într-o industrie larg dominata de companii americane. Este istoria a înca unei cai pe care cei de la IBM au început-o, dar au lasat-o neexplorata, asa cum au facut cu calculatorul personal, de pe urma caruia au profitat din plin HP, Dell, Lenovo, Acer si altii, cu sistemele de operare PC, cale de care a profitat Microsoft, sau cu sistemele de baze de date relationale, de pe urma carora a prosperat Oracle. Este, cum spune cineva, istoria elegantei în design si a intuitiei tehnice, dublate în mod fericit de abilitatea în afaceri.
Pe 1 aprilie 1972 cinci fosti angajati ai IBM din Mannheim, Germania, pe numele lor Claus Wellereuther (n.1935), Dietmar Hopp (n.1940), Hasso Plattner (n.1944), Klaus Tschira (n.1940) si Hans Werner-Hector (n.1940), decideau sa îsi încerce norocul si sa înceapa o afacere pe cont propriu în industria software. Povestea lor este istoria remarcabila a uneia dintre cele mai de succes afaceri europene din aceasta industrie aparuta în America si dominata în proportie covârsitoare tot de America. Este vorba de compania germana SAP, ce îsi sarbatoreste în 2012, înca tânara, dar respectabila vârsta de patruzeci de ani.
Dintre cei cinci, doar Claus Wellenreuther avea un MBA si deci cunostinte în administrarea afacerilor. Ceilalti patru fondatori erau absolventi de cursuri tehnice sau stiintifice: Hopp si Plattner erau ingineri în telecomunicatii, Tschira era fizician, iar Hector matematician. Ceva din mostenirea academica a celor cinci fondatori se mai simte chiar si azi la SAP, unde un doctorat în matematica poate fi, înca, un motiv clar de mândrie. Companiile europene de software au câteodata, asa cum remarca Michael A. Cusumano, profesor la Sloan School of Management de la MIT, în cartea sa din 2004, "The Business of Software", tendinta de a se concentra mai mult pe eleganta în design decât pe crearea de produse software pentru distributie de masa. Tendinta de a trata industria software ca pe o stiinta, mai degraba decât ca pe o afacere. Din fericire pentru soarta sa pe termen lung, SAP a stiut sa echilibreze cele doua tendinte.
Cei cinci plecau în 1972 la drum cu impulsul dat de decizia IBM din 1970 de a decupla vânzarea de hardware de vânzarea de software. Într-o industrie dominata copios de IBM (comparata în epoca cu Alba-ca-Zapada, iar concurentii sai cu cei sapte pitici), software-ul era vazut doar ca un accesoriu al hardware-ului. Clientii care cumparau un mainframe de la IBM pâna în 1970 primeau alaturi de acesta, gratis, sistemul de operare, compilatoare de limbaje de programare (de obicei FORTRAN si COBOL), baze de date si alte biblioteci utilitare, precum si aplicatii de business. Doar daca doreau aplicatii proprii, clientii si le construiau singuri sau contractau firme specializate (care erau create în mare parte de fosti angajati ai IBM, deveniti antreprenori) care sa le programeze pentru ei. Iar cele mai populare dintre aceste aplicatii sfârseau invariabil prin a fi preluate si rescrise de IBM si oferite apoi gratuit odata cu hardware-ul.
În 1970, sub tirul acuzatiilor de monopol si de politici anticoncurentiale, IBM a trebuit sa decupleze vânzarea de hardware de cea de software si sa trateze cele doua elemente drept produse diferite, cu evolutii diferite, ceea ce si devenisera de facto. Si astfel a luat nastere industria software, povestita pe larg de istoricul Martin Campbell-Kelly în cartea sa din 2003 "From Airline Reservations to Sonic the Hedgehog".
Pe lânga acest context pozitiv, Hopp, Plattner & Co. mai plecau la drum cu un prim client - preluat de la IBM, desigur: Imperial Chemical Industries, unul dintre marii producatori de produse chimice ai epocii - si cu un vis, acela de a crea aplicatii de business în timp real. Aplicatiile software traditionale ale momentului presupuneau executarea programelor la momente ulterioare introducerii datelor, momente determinate în functie de disponibilitatea puterii de procesare a mainframe-ului central. Prin contrast cu acest model de executie, ambitia noii companii era aceea de a crea aplicatii care sa le ofere utilizatorilor dialogul interactiv direct si accesul instantaneu la date. Desigur, azi, când puterea de calcul este atât de raspândita încât fiecare dintre noi avem în buzunar un smartphone de câteva sute de dolari de mii de ori mai puternic decât mainframe-urile de sute de mii de dolari ale anilor '60, acest mod de procesare a devenit un loc comun. Însa în anii '60 puterea de calcul era atât de rara si de pretioasa încât trebuia rationalizata. A fost meritul si intuitia celor cinci sa vada ca într-o zi lucrurile se vor schimba.
Începând din 1972 si pâna la începutul anilor '80, noua firma a functionat ca o companie clasica de consultanta, cu membrii echipei calatorind saptamânal la clienti pentru a programa bucati de aplicatii si întâlnindu-se la sfârsitul saptamânii pentru a pune cap la cap migaloasele piese de puzzle. Primul client, ICI, a acordat SAP în primii sai ani de existenta un ajutor esential: acela de a-i permite sa-i foloseasca puterea de calcul (un mainframe IBM 360) pentru scrierea aplicatiilor si acela de a revinde altor clienti pachetul software astfel creat. Pentru SAP, de altfel, aceasta era singura sansa: sa fi cumparat un mainframe propriu era imposibil datorita pretului prohibitiv. Compania a achizitionat primul mainframe abia în 1980.
Astfel, calatorind saptamânal, functionând ca o companie "virtuala" fara un birou real în afara unui apartament închiriat în Mannheim, câstigând noi clienti în vecinatatea acestui oras, folosind computerele clientilor, SAP a reusit sa finalizeze în 1973 prima versiune ale aplicatiei sale System R ("R" vine de la real-time), denumita apoi R/1, devenita arhetipul aplicatiilor ulterioare R/2 si R/3.
Superioritatea acestei aplicatii fata de altele existente pe piata venea, în mintea proiectantilor ei, din urmatoarele elemente: procesarea în timp real, respectarea stricta a consistentei datelor (de pilda trasabilitatea fiecarei operatii contabile) si integrarea diverselor procese de business într-o singura baza de date. Iarasi, în zilele noastre, toate aceste caracteristici pot parea locuri comune. În anii '70 însa, datele de business erau colectate în mare parte manual, apoi replicate tot manual în celelalte departamente afectate ale companiei: de pilda, o operatiune a departamentului de vânzari nu era reflectata automat în contabilitate si necesita pentru asta operarea manuala a unui functionar din acest al doilea departament.
Practic, prima versiune a produsului SAP din epoca - R/1, ce continea module pentru salarizare, contabilitate, aprovizionare, gestiunea stocurilor, vânzari - era o aplicatie de business ce rula doar pe hardware-ul primilor sai clienti. Era o dependenta de platforma periculoasa, pe termen lung. De altfel, câstigarea unor noi clienti catre a doua jumatate a decadei: Jacobs Kaffee, Grundig, Freudenberg, ce foloseau alte platforme hardware decât IBM si anume mainframe-uri Siemens, a aratat limitele acestui design. Noii clienti si configuratiile lor hardware diferite au ridicat necesitatea portabilitatii produsului, a independentei de platforma. Iar aceasta necesitate a condus la rescrierea fundamentala a acestuia pe principii tehnice diferite.
Noua versiune, "mainframe", portabila, denumita R/2, a aparut în 1981 si a fost baza cresterii importante a companiei din acei ani. Pâna la aparitia R/2 însa, bazându-se doar pe vânzarile de R/1, SAP devenise deja în 1980 a saptesprezecea companie de software a Germaniei si avea printre clientii ei jumatate din primele 100 de corporatii germane dupa cifra de afaceri. Odata cu R/2, SAP a luat decizia de a se concentra doar pe dezvoltarea si îmbogatirea tehnica a produsului si a decis sa externalizeze implementarea sistemului catre firme specializate de consultanta. Aceasta decizie a avut un efect important: a creat un larg ecosistem de parteneri, care au gasit o sursa excelenta de venituri proprii din executarea de servicii de consultanta pe produsele SAP.
Cei mai importanti integratori de sistem ai SAP au fost, de-a lungul timpului, PricewaterhouseCoopers, Ernst & Young, Accenture, Cap Gemini, Andersen Consulting, IBM, Bearing Point, Deloitte, KPMG, Origin. Externalizând serviciile de consultanta, SAP a putut sa se concentreze pe dezvoltarea produsului sau si pe îmbogatirea sa cu functionalitati noi. Ecosistemul de parteneri a amplificat aproape fara nicio implicare directa din partea SAP numarul de instalari, asadar colaborarea a fost privita de companie ca fiind mutual avantajoasa. În practica, a fost o strategie atât de buna, încât a fost repede imitata de concurentii SAP: Baan, PeopleSoft, Oracle.
Însa externalizarea implementarii catre companii cu obiective financiare proprii a avut efectul neprevazut de a duce în timp la prelungirea perioadelor de implementare si la critici legate de costurile ridicate. Sunt critici care apar în rastimpuri înca si astazi si carora compania încearca permanent sa le dea raspunsuri, fara a deranja însa prea tare partenerii integratori. Este o echilibristica interesanta ce merita urmarita.
Concentrându-se pe dezvoltarea produsului, SAP a putut îmbogati constant oferta de aplicatii de business. Au aparut astfel module noi pentru management de proiect, gestiunea productiei, gestiunea calitatii, service-ului client, gestiunea resurselor umane, livrarilor s.a.m.d., însa, mai important, a putut raspunde înaintea competitorilor la provocarile si oportunitatile oferite de aparitia calculatoarelor personale în anii '80. Revolutia calculatoarelor personale a pus pe biroul fiecarui angajat un computer si a oferit oportunitatea unica de a folosi aceasta putere de calcul în usurarea încarcarii serverului central. Practic, rescriind din nou software-ul pentru a rula pe masini ieftine, dar interconectate, într-un model client-server multi-nivel, SAP a permis clientilor sai scaderea costurilor si si-a asigurat accesul pe o piata noua, a companiilor mici si mijlocii. Pentru noul produs, R/3, realizat dupa principiile procesarii distribuite, client-server, dezvoltarea a început în 1987, s-a finalizat în 1992 si a reprezentat o investitie de aproape un miliard de dolari. La nivelul interactiunii cu utilizatorul, SAP a pariat ca Microsoft si sistemul lor de operare Windows vor câstiga lupta pentru suprematia sistemelor de operare PC si a câstigat.
În epoca în care alti furnizori vindeau înca produse pentru mainframe-uri, non-real-time, non-integrate, cu interfete utilizator în mod text, SAP a pus pe piata în 1992 un produs complet client-server, scalabil, integrat, real-time si cu o interfata utilizator grafica, color, bazata pe Windows 3.1. Succesul a fost imediat si a marcat transformarea companiei dintr-o companie europeana într-una mondiala. O parte esentiala a acestui succes a fost câstigarea pietei americane, unde Hasso Plattner a avut un rol important. Depasind în anii 2000 provocarile aduse de internet, R/3, un produs ERP (Enterprise Resource Planning), a evoluat în produse distincte: pentru gestiunea relatiei cu clientii, a aprovizionarii, a contractelor cu furnizorii si a productiei.
În ultimii ani provocarile cele mai importante ale SAP au fost costurile ridicate de implementare si mentenanta, complexitatea tehnica mare a produselor sale si dificultatea în folosire data de o interfata cu utilizatorul nu foarte intuitiva. În toate aceste privinte, compania a facut pasi pozitivi, dar si greseli. Un exemplu pozitiv este extinderea aplicatiilor sale de business catre dispozitivele mobile (iPad, smartphone-uri), un drum aflat înca la început. Un exemplu negativ este cresterea, în 2009, pe fondul crizei mondiale, a taxei de mentenanta anuala. A fost o masura criticata, ce a provocat nervozitate în rândul clientilor si a condus la schimbarea CEO-ului de atunci, Leo Apotheker.
Provocarile concurentiale cele mai importante ale SAP sunt astazi Oracle si furnizorii de Software-As-A-Service - aplicatii de business în cloud. Oracle si-a extins înca de la mijlocul anilor 2000 strategia de crestere organica prin achizitii externe si a încorporat pe rând câtiva dintre concurentii cei mai importanti ai SAP din anii '90. Furnizorii SaaS: Salesforce (CRM), Workday (ERP), SuccessFactors (HCM - Human Capitals Management), prin modelul lor de licentiere bazat pe chirii lunare per utilizator, pericliteaza modelul traditional de licentiere, bazat pe taxe de mentenanta anuale. Ca raspuns la aceste provocari, în 2007 SAP a cumparat, cu 6,8 miliarde de dolari, compania franceza BusinessObjects, lider pe piata produselor analitice de business intelligence, iar în 2010 a achizitionat cu 5,8 miliarde de dolari compania americana Sybase, creân-du-si astfel un nume pe piata sistemelor de baze de date relationale si sperând astfel sa atace piata traditionala a Oracle, beneficiara a 90% din contractele de baze de date aferente unei instalari SAP. Iar în 2011 SAP a cumparat compania americana SuccessFactors, platind 3,4 miliarde de dolari si facându-si astfel o prioritate din piata produselor cloud. Asta desi, în mod ironic, modelul Software-As-A-Service nu este foarte diferit de modelul mainframe, de care SAP s-a straduit sa se îndeparteze pe toata durata primilor sai douazeci de ani de existenta.
În zilele noastre, dintre cei cinci membri fondatori, doar Hasso Plattner mai este înca activ în organizatia pe care a fondat-o. Este activ si în mediul academic prin Hasso Plattner Institute for Software Systems Engineering, afiliat Universitatii din Potsdam, în care a investit peste 200 de milioane de euro. Dietmar Hopp, dupa ce a fost cel mai longeviv CEO al companiei, a donat în 2006 70% din averea acumulata ca fondator al SAP în scopuri caritabile. Din restul a preluat în anul 2000 echipa la care juca fotbal în copilarie, TSG 1899 Hoffenheim, i-a construit un stadion de 100 de milioane de euro si a dus-o din liga a cincea germana în Bundesliga. Claus Wellenreuther, care a condus compania alaturi de Hopp în anii '70, s-a retras în 1980 din cauza unor probleme de sanatate.
Klaus Tschira a servit în board-ul SAP pâna în 2007, când s-a retras. Iar Hans Werner-Hector s-a retras din companie în 1996 într-un mod destul de urât, cauzând una dintre marile turbulente din istoria SAP prin vânzarea unilaterala a pachetului sau de aproximativ 16% din actiuni, provocând prin acest gest panica la bursa si zvonuri de pierdere a independentei.